Ambasada Republicii Macedonia în România și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită în perioada 5 – 6 noiembrie 2013, la Serile filmului macedonean. Evenimentul va avea loc la Studioul Horia Bernea de la Muzeul Național al Țăranului Român. Intrarea este liberă.

Program:

  • Marți, 5 noiembrie 2013, ora 19:00

Dust/ Praf (2001) regia Milcho Manchevski, dramă

După ce o femeie în vârstă (Rosemary Murphy) îl prinde pe un hoț (Adrian Lester) jefuindu-i apartamentul, decide să îi spună o poveste despre familia ei, pentru a-i oferi o nouă perspectivă asupra moștenirii pe care un individ o lasă familiei sale. Luke (David Wenham) și Elijah (Joseph Fiennes) sunt frați și cowboy în vestul american la sfârșitul secolului. Cei doi sunt indragostiți de Lilith (Anne Brochet), o femeie care lucrează într-un bordel de lux, dar când Elijah se căsătorește cu ea, relația cu fratele său devine permanent tensionată. Luke părăsește țara și călătorește în Macedonia, unde se implică, alături de un grup de luptatori, în rezistență, încearcând să înlăture ocupația turcă a pământulurilor lor. Pistolar priceput, Luke devine curând un membru valoros al forțelor naționaliste macedonene. Acesta se îndrăgostește de Neda (Nikolina Kujac), o femeie care luptă alături de loialiști. Cu toate astea, Luke înțelege că nu poate lăsa complet trecutul în urmă, atunci când descoperă ca Elijah a devenit mercenar angajat în forțele turcești.

  • Miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19:00

Happy New Year ’49 (1986) regia Stole Popov, comedie

Acțiunea filmului are loc în iunie 1948, când un grup de elevi din Iugoslavia sunt trimiși în URSS pentru a fi educați, dar sunt nevoiți să se întoarcă, după conflictul dintre cele două țări. Printre cei care decid să se întoarcă sunt Dragoslav, Vera, iubita sa, și prietenul său apropiat, Gradimir, care cu greu poate să părăsească URSS, iar în urma unor conflicte interioare, se sinucide în gara Subotica. Se desășoară o anchetă, iar Dragoslav trebuie să dea declarație pentru sinuciderea lui Gradimir. Întors acasă, Dragoslav împreună cu Vera, pe care are de gând să o ceară în căsătorie, are parte de o primă reuniune cu fratele său mai mare Kosta, care lucrează pe piața neagră. Întâlnirea se încheie cu o luptă între cei doi din cauza opiniilor lor divergente. Imediat după aceasta Dragoslav este arestat de OZNA (poliția militară Iugoslavă de după război) fiind acuzat că este un agent sovietic și este ținut în izolare…

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free