Miliardara Anne Sinclair i-a stat alături soţului ei atunci când toată lumea îi dădea crezare cameristei. Asta să însemne oare că are foarte multă încredere în Dominique Strauss- Kahn?

În acea duminică de mai, pe când se spune că Dominique, pe atunci încă preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, o viola, sau, cel puţin intenţiona să o violeze pe menajera de origine africană, în apartamentul său din hotelul Sofitel, soţia lui, Anne Sinclair, îşi cumpăra pantofi în Arondismentul 16 din Paris. Distinsa doamnă în vârstă de 63 de ani, ai cărei ochi albaştri nu pot trece neobservaţi, a poposit la Castañer, celebra casă de pantofi, al cărei fondator l-a inspirat şi pe Yves Saint Laurent la începutul anilor 60, şi, potrivit biografiei  “Madame DSK” apărute săptămâna trecută la Paris şi  semnate de Catherine Rambert şi editorul “L’Express” Renaud Revel, aceasta a probat mai multe perechi de pantofi a căror valoare era între 400 şi 500 de dolari, dar a sfârşit prin a părăsi magazinul puţin precipitat şi fără a cumpăra nimic.

Mâna forte

Sinclair este foarte bogată. Pe scurt, este moştenitoarea unei colecţii de artă impresionante, lăsate ei de Paul Rosenberg, unul dintre cei mai importanţi dealeri de artă ai Franţei, este un pilon important al Societăţii Evreieşti din Europa şi, deşi s-a născut la New York, spune că nu prea se dă în vânt după America. Atunci când Strauss-Khan a fost numit la şefiaFMI, a cumpărat un apartament de lux în D.C., pentru care a plătit 4 milioane de dolari, dar a preferat să locuiască într-un penthouse mai scump, de 5,5 milioane de dolari, cu pardoseală în stil Versailles şi deosebit de stilat, aflat în Place des Vosges, Paris. Cei doi, soţ şi soţie, îşi trăiau mariajul de cele de mai multe ori pe teren neutru, în Marrakech, alături de prieteni unul şi unul.

Deşi pare greu de crezut, ţinând cont de funcţia pe care o deţinea, salariul anual de 420.000 de dolari pe care Strauss-Kahn îl primea de la FMI era insuficient pentru a susţine atâta lux. Aşa că, o mare parte din finanţare era asigurată de doamna Sinclair. În urma scandalului însă, aceasta a căzut parcă pradă modestiei şi a declarat jurnaliştilor că toate meritele îi revin soţului ei.

Întorcându-ne la povestea serii care l-au costat pe şeful FMI atât funcţia, cât şi onoarea, aflăm din aceleaşi surse că doamna Sinclair se afla la petrecerea bunului prieten Patrick Bruel când a primit un telefon din partea soţului. Alarmat, acesta i-a spus că are ”o problemă serioasă”  la New York, despre care nu poate da detalii, şi că şi-a pierdut telefonul de serviciu. Prima bănuială a doamnei Sinclair s-a îndreptat spre chestiunile politice, în contextul în care Dominique urma să îşi anunţe candidatura la preşedinţia Franţei, dar şi după ce, la o recentă întâlnire cu ruşii, şi-a scos bateria de la telefonul de serviciu din motive de securitate. Ultimele sondaje îl plasau chiar cu 20 de procente înaintea lui Sarkozy, iar în tot acest vacarm politic, Anne a dezvoltat o paranoia, bănuind-o tot timpul pe Carla Bruni de un joc dual spre distrugerea lui Strauss-Kahn. Astfel, contrar obiceiurilor sale, ea a părăsit imediat petrecerea pentru a se întâlni cu soţul ei la Fouks, aşa cum o rugase acesta prin telefon. Abia la miezul nopţii a aflat de la Strauss-Kahn, tot telefonic, despre natura reală a problemei acestuia.


A fost momentul în care Anne a preluat frâiele gestionării cazului soţului său. Până dimineaţă a dat zeci de telefoane prietenilor din New York, printre care şi lui Maurice Levy, CEO al Publicis, cea mai mare agenţie de publicitate din New York, rugându-i pe toţi să îi recomande cei mai buni avocaţi. A părăsit locuinţa pentru a evita invazia jurnaliştilor şi s-a mutat la prietenul Frydman. Acolo a aflat că Dominique va sta după gratii, reacţia ei fiind, aşa cum se relatează în revista „Le Nouvele Observateur”, a unei „leoaice răpuse de durere şi de deznădejde”. În zilele ce au urmat, detaliile „violului”, unele dintre ele inutile, dar dureroase, au fost primite de doamna Sinclair ca un duş rece – sex oral, fugă de la locul faptei cu pasta de dinţi întinsă pe faţă, cu hainele răvăşite şi cu obiecte personale abandonate prin camera de hotel, o cină frugală cu fiica sa, studentă la Ştiinţe Politice a Universităţii Columbia, şi aceeaşi goană către aeroportul JFK…

O mărturie cu greutate

În afară de aceste amănunte şi de cauţiunea de 6 milioane de dolari, care până la urmă nu a fost o problemă pentru Anne, ea a trebuit să mai facă faţă unei cerinţe, de data aceasta a magistraţilor. Ei i-au cerut să vină la tribunal şi să îşi manifeste susţinerea faţă de Strauss-Kahn, astfel încât întreaga lume să ştie care este poziţia ei în acest caz.

„Nu cred nici măcar o secundă în acuzaţiile de tentativă de viol care i se aduc soţului meu. Sunt sigură că nevinovăţia îi va fi demonstrată”, a scris doamna Sinclair în declaraţie.

Tabloidizarea ca alternativă

Într-un mariaj obişnuit, totul s-ar fi rezumat la: o fi adevărat? Dacă da, n-ar trebui ca ea să îl părăsească? Aici însă, scandalul a fost privit ca o criză politică, nicidecum ca una conjugală, iar încă de la început, ce s-a întâmplat în camera 2806 a fost o luptă media, în care miza au fost atât Strauss-Kahn, cât şi Anne Sinclair. Cei doi însă s-au detaşat, cel puţin aparent, de tot. Tăcerea a fost cu atât mai adâncă din momentul în care au apărut amănuntele despre „victimă”, care îl transformau pe Dominique într-un real monstru.

Menajera este văduvă, mamă singură, musulmancă devotată şi fiică de imam, analfabetă şi victimă a mutilării genitale, crescută într-un bordei. Toate aceste detalii l-ar fi dus pe Strauss-Kahn în faţa ghilotinei, dacă am fi fost într-o altă epocă. Acum însă nu i-au atras decât oprobriul public. Newyork-ezii au fost unanim de acord că nu urau pe nimeni mai mult decât pe această „canalie în călduri”, pe „porcul FMI”. Cu cele câteva detalii picante precum alte două femei momite în cameră cu o sticlă de Dom Perignon, povestea de tabloid ar fi trebuit să se fi încheiat. Aceasta a continuat însă cu ancheta procurorilor, cu tot felul de declaraţii ale unor martori şi cu finalul fericit în care se arată că menajera a minţit, iar Strauss-Kahn este liber să părăsească închisoarea.

Motivul real

Anne Sinclair a câştigat. Bogata şi frumoasa doamnă Strauss-Kahn cu origini evreieşti a făcut un lucru măreţ, aşa cum însuşi soţul ei a admis: „M-a pus la adăpost pentru tot restul vieţii mele”.

De ce toate acestea? Se pare că Sinclair chiar şi-a dorit cu disperare să scape de America şi a văzut singura  şansă în Dominique şi în câştigarea de către acesta a fotoliului de preşedinte al Franţei. Însă recentul scandal a fost într-adevăr mai mult decât s-ar fi aşteptat vreodată. I-a bănuit şi pe ruşi că ar fi responsabili de asta, mai ales că ei s-au arătat dornici să-l îndepărteze pe Strauss-Kahn de la şefia FMI.

Ironic sau nu, cu două săptămâni înainte de incidentul cu menajera, Dominique Strauss-Kahn mărturisea într-un interviu acordat publicaţiei „Liberation” care sunt cele trei motive reale care l-ar împiedica să devină preşedintele Franţei: „Femeile, banii şi faptul că sunt evreu”.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta