O dietă corespunzătoare,exerciţii fizice regulate şi folosirea strategiilor de control al stresului sunt principalele modalităţi de a vă menţine sănătatea. Alte mijloace importante includ cultivarea relaţiilor sociale,ransformarea locuinţei într-un loc sănătos şi evitarea unor obiceiuri dăunătoare, precum fumatul. Îngrijindu-te în acest fel, îţi favorizezi bunăstarea mintală şi îţi protejezi toate organele corpului,de la artere până la nervi, de la intestine până la glandele producătoare de hormoni. Aceasta poate, de asemenea, şi să îţi susţină sistemul imunitar, ferindu-te de alergii, de infecţii şi chiar de cancer.

Mănâncă bine, fii sănătos!

Hrana este sursă de energie necesară pentru a susţine activitatea tuturor celulelor organismului. Ea furnizează şi nutrienţii absolut necesari pentru creşterea şi refacerea celulelor şi dă posibilitatea organismului să producă o varietate de substanţe, ca hormoni, enzime şi neurotransmiţători, esenţiale pentru buna sa funcţionare.

Teoriile privitoare la alimentaţie au evoluat în ultimii ani. Dacă până nu demult se credea că evitarea anumitor alimente, precum cele cu conţinut de grăsimi, asigură o dietă sănătoasă, acum se pune accent pe o dietă variată, cu alimente bogate în nutrienţi.

Cum să cumperi alimentele

În primul rând trebuie să te gândeşti care sunt cele mai sănătoase. Aşadar,

–          Carnea de pasăre şi peştele sunt de preferat cărnii roşii, care conţine mai multe grăsimi saturate

–          Alege uleiurile obţinute prin presare la rece, bogate în grăsimi mono – şi polinesaturate cu efect benefic, în loc de unt sau alte grăsimi solide care conţin grăsimi saturate.

–          Alege produse lactate cu conţinut mic de grăsimi

–          Alege alimente organice,adică fructe şi legume obşinute fără folosirea pesticidelor, antibioticelor sau a hormonilor de creştere.

–          Consumă cât mai puţine alimente prelucrate chimic sau biologic, cum ar fi cerealele integrale, fructele şi legumele proaspete.

–          Păstrează valoarea nutriţională a alimentelor proaspete pregătindu-le chiar înainte de a fi servite. În cazul fructelor şi legumelor organice, ar trebui să cureţi mai puţin din coajă. Dar atunci când mănânci fructe sau legume nonorganice,urmele de insecticide,fungicide sau erbicide se află, cel mai probabil, în coajă sau în frunze. Aşa că, spală-le îndelung şi cu atenţie.

–          Fierbe foarte puţin fructele şi legumele, pentru a le păstra conţinutul de vitamine şi minerale. Dacă le prăjeşti, fă-o rapid, folosind de fiecare dată ulei proaspăt.

Iată cum, cât şi ce să mănânci pentru a-ţi menţine sănătatea:

Dulciuri: Îndulceşte hrana cu puţină miere sau zahăr. Dar foloseşte-le cât mai rar. Alimentele dulci furnizează rapid energie şi doar uneori cantităţi mici de minerale.

Grăsimi: Limitează raţia de grăsimi la cel mult 30% din totalul caloriilor. Ea include atât grăsimile „ascunse” în alte alimente, cât şi pe cele folosite la gătit. Alege grăsimi vegetale (din nuci, seminţe, cereale integrale,legume, uleiuri vegetale nerafinate) şi preferă grăsimile din peşte celor din carne,ouă şi produse lactate. Grăsimile asigură acizii graşi,vitali pentru structura celulei, şi conţin vitamine solubile.

Alimente bogate în proteine: Mănâncă zilnic 4 până la 6 porţii. Aceste alimente cuprind carnea de pasăre, peştele ouăle, produsele lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, carnea slabă, nucile şi fasolea. Proteinele sunt necesare pentru creşterea şi refacerea celulelor şi pentru producerea de anticorpi, hormoni şi enzime.

Legume şi fructe: Mănâncă zilnic 3 până la 5 porţii de legume şi 2 până la 4 porţii de fructe. Include rădăcinoase, tuberculi, tulpini, frunze, fructe, seminţe şi păstăi. Alege fructe şi legume de diferite culori (pigmenţii din plante au efecte benefice diferidte). Aleste alimente asigură fibre,vitamine, minerale, acizi graşi esenţiali.

Carbohidraţi complecşi: Mănâncă între 6 şi 11 porţii conţinând amidon nerafinat – orez, fasole, rădăcinoase, banane şi cereale integrale sau alimente preparate din acestea. Carbohidraţii complecşi sunt o sursă de energie şi conţin vitamine şi minerale.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free