Editura Pandora M și Librăria Cărturești organizează joi, de la ora 18.00, în Ceainăria Cărtureşti Verona, evenimentul de lasare a volumului de poezie “Sfoara de întins rufe” de Alice Popescu, o nouă carte din colecția Cercul Poeților Apăruți.  Alături de autoare se vor afla: Simona Sora, Cosmin Cioltos, Svetlana Carstean și Magdalena Mărculescu.

Alice Violeta Popescu (n. 27 ianuarie 1970, Buzau) a debutat in poezie la 17 ani in Suplimentul Literar Artistic al Scinteii Tineretului (SLAST), la rubrica semnata de Alex Stefanescu. A publicat in revistele Astra si Contrapunct. In 1995 a absolvit Facultatea de Litere, sectia romana-engleza, din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1996 cursul de master al aceleiasi universitati. In 2007 si-a sustinut teza de doctorat in Literatura Romana Contemporana (coordonator prof. dr. Nicolae Manolescu), cu titlul O sociopsihanaliza a realismului socialist. Lucrarea sa de doctorat a fost publicata, in 2009, de Editura Trei si, in 2010, a primit Premiul de debut pentru eseu, acordat de revista Romania literara. A semnat, incepand din 1998 si pana in prezent, articole in revistele Dilema, Dilema veche, Dilemateca, Observator cultural. Este lector universitar doctor de limba engleza la Facultatea de Psihologie (Universitatea Titu Maiorescu). Sfoara de intins rufe, volumul de debut al lui Alice Popescu in poezie, apare dupa ce, asa cum ea insasi marturiseste, “nu am scris vreme de 20 de ani (de la 20 la 40), cu exceptia perioadei din timpul studentiei, cand, in doua randuri, mi-am impus sa o fac, pentru a citi in cenaclu. A fost o idee neinspirata.”

În “Sfoara de întins rufe”, Alice Popescu știe să găsească cuvintele cele mai intense și mai tăioase pentru a vorbi despre cercul solidar al fidelității față de trecut; Alice ne face să reînviem ca nimeni altcineva cimitirul nostru interior, în care amintirile sunt înmormântate în unul și același mormânt fratern. Demult ucisă, copilăria revine acum, durerile trecute au lăsat urme, iar lucrurile nespuse au crescut precum chisturile. Odată ajunse la maturitate, aceste chisturi trebuie să fie incizate și numite. Alice Popescu alege să le transforme în poeme. Între rezistentă și reziliență (în sensul de forță morală), între poveste și povestire, poezia sa este un balsam (o “pudră”) pe care poeta o presară peste corpul ei, peste urmele trecutului sau (familial și politic), este o frânghie de întins rufe pe care își agăță amintirile. Poezia lui Alice Popescu vine din adâncurile sale. Ca o afirmare a sinelui, a suferinței, dar și a speranței. E o mișcare interioară perpetuă, marcată de tensiuni și rupturi. Ca o rafală a sufletului și a tuturor contradicțiilor pe care acesta le poate conține. E o luptă continuă, reală și onirică totodată, căci poezia are un fel misterios de a fi în același timp prezentă și invizibilă, imposibil de atins și concretă, fără ca vreuna din aceste trăsături să fie mai puternică decât cealaltă. – Fanny Chartres

“Tot mai mulți poeți de la noi practică la debut o formulă emoțională de tip catenaccio. Eficientă, dar în același timp dezarmantă. Nu trebuie să fii critic literar ca să constați asta. E de-ajuns să vrei să te apropii, omenește, de cărțile lor. După câteva încercări, le lași baltă invariabil. Oricât de bine scrise ar fi. (Căci, da, adeseori sunt bine scrise). Alice Popescu vine din altă poveste. Ea se expune, se deschide fără precauții. De altfel, nicăieri în acest volum nu veți întâlni imagini ale claustrării. Însăși suprafața poroasă a paginilor pare permeabilă. De acolo ies la suprafață, aproape spontan și aproape spectral, îngrijorări, spaime, fobii, obsesii. Traduse, acestea, într-o limbă română atât de subtilă încât echivocul sensurilor e identificat, descompus și reconstituit de nenumărate ori. Fără ca vreodată ceva să rămână deoparte. Nu întâmplător, o jumătate din dedicație e adresată unuia dintre cei mai inteligenți prozatori pe care i-am avut. Cele o mie (și una) de posibile lecturi ale acestui volum necesită nu doar empatie, ci și resurse majore de ingeniozitate. Va ține?” – Cosmin Ciotlos

Sfoara de intins rufe I

Timpul s–a imputinat
odata cu monezile de argint
ale bunicii. una cate una,
papusile au imbatranit, oasele li s–au supt
pana ce
din camera inalta a copilariei
nu a mai ramas
decat o rasuflare prelunga. E liniste.
Eu nu respir, nu misc aerul,
ascult doar secunda prelingandu–se
ca o picatura pe sfoara
de intins rufe.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free