Era singură şi aşa îi plăcea să fie. Noaptea. Era numai a Ei. Nu-şi dorea să o împartă cu Nimeni. De ce ar face-o? Îşi găsea pacea, se regăsea, analiza toată ziua şi îşi mai permitea, din când în când, să şi viseze. Visa la ce ar putea face ziua sau zilele următoare. Era ca o socoteală, un plan pe care şi-l făcea. Nu trebuia să şi iasă. Era de ajuns, pentru moment, că exista acel plan. Nici măcar nu ştia cum să-l ducă la îndeplinire. Nu se gândise la asta.

La ce visa Ea? La cineCe şi cine erau acelaşi, se deduceau unul pe celălalt. Câteodată începea cu ce. Liniştea, confortul, bunăstarea, fericirea, zâmbetul. Mereu într-o altă ordine, acestea erau ce-ul Ei. Apoi, încet, îşi făcea simţită prezenţa cine. De aici începea să se încurce, iar visarea devenea, dintr-un proces relaxant, un adevărat chin al imaginaţiei. Nici măcar în reverie nu era aşa cum trebuia din prima. Stârnea controverse între voinţă şi dorinţă. Mai putea Ea să dorească? La aşa întrebare, marii scriitori răspund sentenţios: DA. Dorea. Întotdeauna altceva, mereu nou, solicitant sentimental, dulce maltratant.

Pe cine nu l-a cunoscut. Ştia că, dacă-l cunoaşte, toate componentele luice şi, pe deasupra împlinirea, erau ale Ei. Devenea ”femeie la locul ei”, cu ceea ce oamenii spun că trebuie să fie o ”femeie la locul ei”. Dar mult deasupra tuturor, cu privire triumfătoare, cu superioritatea împlinirii. Nimic nu i-ar putea provoca suferinţă, dezamăgire, deziluzie. Şi frigul cel mai pătrunzător i-ar părea răcoare plăcută. Pentru că cine ar fi punctul care închide cercul.

De câte ori se străduia să-l construiască pe cine, observa că lipsesc piese. Îşi punea ochelarii cu dioptrii din ce în ce mai mari, dar nu reuşea să găsească piesa lipsă. Ce lipsea? O lua de la capăt cu răbdare. Nu obosea. Dar o cuprindea deznădejdea. Şi se oprea. Făcea controlul oftalmologic de rigoare şi o lua de la capăt la intervale variabile. Nu mai avea mult. Simţea asta.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta