Al şaptelea atelier din platforma de creativitate Proiect13 va avea loc duminică, 13 martie, de la ora 13.00,  ceainăria Caffé D`Arthé şi este destinat deprinderii tehnicilor de pictat pe ciorapi şi colanţi. Astfel, fie că vorbim despre colanţi cu buline, cu modele colorate, imprimeuri personalizate, creativitatea este singura limită.

Fiecare pereche de ciorăpei va fi pictată în funcţie de stilul vestimentar al participantelor şi de dorinţele acestora.

Fiecare cursant va avea la dispoziţie materialele necesare – vopsea pentru design textil, pensule, şabloane, ştampile, etc. – necesare pentru a transforma banalii colanţi în obiecte vestimentare deosebite.

Cursanţii pot veni cu o pereche de ciorapi, colanţi sau leggings pe care doresc să îi personalizeze şi, cu ajutorul culorilor, pot transforma o ţinută ştearsă într-una plină de viaţă.

La finalul atelierului, fiecare participant își va lua acasă obiectul vestimentar personalizat.

Atelierul se adresează persoanelor care vor să înveţe cum să reinventeze o ţinută sau îşi doresc să descopere modalitatea prin care pot aduce un plus de stil şi culoare ţinutelor de zi cu zi.

“Maestru” al acestui atelier va fi Mary Stroe, trainer de design textil în cadrul Creative Arts şi designerul din spatele brandului Skinny Bunny (http://skinnybunnyyyy.blogspot.com/ http://skinnybunnyyy.tumblr.com/ http://www.notjustalabel.com/skinnybunny).

Workshop-ul organizat de Creative Arts se va desfăşura în atmosferă boemă, specifică ceainăriei Caffé D`Arthé. Toţi participanţii se vor delecta cu ceaiuri, cocktail-uri nonalcoolice, sortimente variate de ciocolată caldă numai bună pentru sezonul rece, cu dulciuri și dulceţuri homemade delicioase.

Cel de-al şaptelea atelier prezentat de Urban Legs face parte din platforma de creativitate numită Proiect13 care cuprinde 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţă, organizate în perioada toamnă 2012-primăvară 2013.

Costul atelierului „Urban Legs” este de 40 de lei.

Acest cost include toate materialele şi accesoriile folosite de participanţi şi un voucher de 10 lei pentru bunătățile ceainăriei. Vârsta recomandată pentru participanţi: între 12 şi 80 de ani.

Durata cursului: între 2 şi 4 ore, în funcţie de modelele alese de fiecare participant.

Înscrierea se poate face, între orele 10:00 şi 20:00, prin e-mail: anca@creativearts.ro sau la telefon: 0721.321.890. Data limită de înscriere: 3.03.2013, ora 10:00, în limita locurilor disponibile.

Proiect13, susţinut de Creative Arts, reuneşte 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţă, care sunt fi organizate bilunar, începând din 15 septembrie 2012, la ceainăria Caffé D`Arthé.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Comments

  1. Simona
    24/03/2013 at 12:13 pm

    Cand se mai organizeaza un astfel de atelier? Doresc si eu sa particip…
    Eu imi pictez pantofii :), am trei perechi personalizate!

  2. Andreea
    25/03/2013 at 1:35 pm

    Simona, te asteptam cu drag la ateliere Proiect13. Urmareste stirile Jurnal Life Style:)(partener media al proiectului) si pagina de facebook numita Proiect13 si vei afla din timp cand este urmatorul atelier si tematica lui. Cu siguranta vor mai fi workshop-uri pe design textil. Dupa cum vezi si in stirea de mai sus sunt si datele de contact pentru inscrieri, necesare la momentul anuntarii fiecarui atelier. Iti poti lasa adresa de mail pe adresa anca@creativearts.ro si vei primi newsletter cu stiri si informatii despre aceste ateliere. Iata si link-ul catre FB https://www.facebook.com/Proiect13

Scrie-ne părerea ta