Noua librărie Humanitas deschisă azi la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta, nr. 38) a fost “botezată” onorant de lansarea celui mai nou volum semnat de Andrei Pleşu, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. “În cartea de față, este vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăției Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, asadar e pe măsura divinității Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în rețetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecție, ci și motivație de viață, suport existențial”, spune Andrei Pleșu.

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienței curente (Ce număr porți la pantofi?), până la cele ale expertizei științifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „rusești“, căci fac substanța multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieții?Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliș“ transfigurator. E cea mai adecvată soluție. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ți spun o poveste“.

 

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta