corsoPână pe la 1939, în faţa Restaurantului “Cina” din Capitală a existat o clădire la etajul căreia s-a aflat, se pare, primul seiu al ACR (Automobil Club Român), iar în câteva dintre încăperi a funcţionat vestita cafenea “Corso”. Clădirea relativ nouă, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, luase locul unui “şir de case mărunte, unele proprietatea familiei Lahovarz, parte proprietatea unui bătrân, anume Ioanid”, după cum consemna Constantin Bacalbaşa.

“Corso” sau, “Cafe Braserie Corso”, cum se numea ea pe atunci, a însemnat pentru Bucureşti - mai alea pentru viaţa artistică şi literară – al doilea loc de întâlnire al boemei Capitalei, după “Capşa” (a cărei poveste am scris-o aici). Aici, la “Corso”, s-au născut legende care au populat orele vesele de taclale ale intelectualilor, pe aici au trecut de la cele mai strălucite personalităţi ale vieţii politice (Armand Călinescu), teatrale, literare (Ion Marin Sadoveanu), la muzicieni (Ionel Perlea) şi gazetari faimoşi (Pamfil Şeicaru), dar şi escroci celebri în toată lumea (Gross Cagero sau secretarul personal al lui Al Capone, Sinkovski), pescari în ape tulburi veniţi să-şi cheltuiască banii ostentativ, cu femei interesante, dornice să se afişeze la braţul lor.

Cafeneaua avea cea mai ună poziţie: în faţa Palatului, între Ateneu şi “Cina”, pe cel mai aerat interval al Căii Victoriei, peste drum, în diagonală, de impunătorul hgotel “Imperial” (demolat în 1935) şi având la stânga magazinul de fructe exotice “Barul italain”, Cinematograful “Forum” şi Cofetăria “C. Zamfirescu”.

În ceea ce priveşte spaţiul ocupat de “Corso”, aceasta avea două încăperi – una mare, la parter, cu 320 de locuri -, alta la mezanin, cu 70 de locuri – cărora li se adăuga şi barul de zi “Corsoleto”, cu 30 de locuri.

Salonul mare, înalt de 6 metri, era dominat de candelabre grandioase, avea vitrine înalte şi rabatabile în timpul verii – sezon în care pe trotuarul din Calea Victoriei se puneau două rânduri de mese, iar pe cel din strada FRanklin un singur rând.

Salonul de la parter avea, pe părţile laterale, loji cu mese dreptunghiulare şi canapele tapisate, dând un aspect plăcut întregului local. În rest, erau mese rotunde, asemănătoare celor de pe terasă, înconjurate de scaune de lemn, cu spătare împletite din fire de bambus.

Vesela era din porţelan de calitate superioară, iar platourile si tacâmurile din alpaca argintată.Cafe Corso având o situţie destu de prosperă, patronii îşi permiteau ca, în fiecare an, în luna septembrie, să facă renovări. Erau schimbate tapetul, sistemul de iluminat, feţele de mese şi naproanele şi, odată cu ele, vesela din porţelan.

Profilul Cafenelei Corso era: braserie (cu mic dejun şi sortimente specifice), restaurant (între orele 13-16 şi 20-23) , bar de yi şi cafenea (cu jocuri de biliard, bridge, remmy sau şah).

Cafeneaua propriu-zisă se afla de fapt la mezanin, intrarea făcându-se prin salonul mare.

Ce mâncau clienţii braseriei? Chifteluţe calde, ficăţei de pasăre, pateuri cu carne şi brânză, ciuperci umplute sau a la grec, ştiucă, şalău, calcan, vişel, vânat, pasăre, porc, minuturi, supe, ciorbe, creme.

De Revelion, “Corso” oferea clienţilor diferite cadouri: sticle de băuturi fine străine, ciocolată, agende, stilouri, tirbuşoane personalizate cu sigla localului.

O altă atenţie oferită clientelei era paleta largă de ziare şi reviste româneşti ori străine puse la dispoziţie zilnic, sprijinite în rame uşoare sau puse în coperte.

Aşadar, între pereţii acestei clădiri, inteligenţa, arta şi bunăstarea se plimbau în voie.

Clădirea în care se afla Cafeneaua “Corso” a fost demolată pe 23 aprilie 1939, pentru a fi lărgită Piaţa Palatului.

Sursa: Fundaţia Calea Victoriei

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta