Centrul Vechi, GabroveniS-ar spune că sunt ”ducace”. De fapt, nu pot face mereu acelaşi lucru. De aceea aleg să plec, să experimentez… Duminica am redevenit eu.. Am reuşit să ieşim ”în oraş” fără programare. Ne-am întâlnit cu o altă pereche. Pe ea nu am văzut-o de la terminarea liceului. Oamenii se mai schimbă, cel puţin fizic. Se pare că eu am păstrat o altă imagine. Mă gândesc dacă să rămân cu ea… Per ansamblu, e bine.

Râsete, amintiri, un banc genial, explorări în trecut, calamar cu orez picant, fuuum… muult fum într-o clădire veche din centrul şi mai vechi al Bucureştilor. Oamenii sunt drăguţi duminică noaptea. Un local cu scară şerpuită şi trei nivele pe gustul fiecăruia. Întrucât nu mâncasem mai nimic, am ales calea de mijloc: restaurantul. În rest, nimic neobişnuit. ”La revedere! Mi-a părut bine! Ne mai vedem.”

Ne-am întors în Centrul Vechi. Mi-am amintit că, în urmă cu două zile, am mai trecut pe acolo. Ziua. M-am intersectat atunci cu o mamă şi băieţelul ei. ”Mami, miroase ca la mare!”, a spus cel mic, convins fiind că are dreptate. Dacă mi s-ar fi adresat mie, l-aş fi aprobat fără ezitare. Izul de urină care pătează pereţii cu poveşti în tencuială, vaporii de străzi proaspăt pavate, pe care se odihnesc însă ziduri plăpânde, care se încăpăţânează să reziste şi la grafitti, şi la uitare, toate aduc cu aromele de vară de pe litoralul românesc la fel de decrepit şi cu pretenţii de modernitate. ”Nu, mami, nu are cum să miroasă. Afară e iarnă”, i-a răspuns femeia absentă.

Sunt trei străzi în Bucureştiul istoric pe care forfota le animă la orice oră. Aseară, parcă, erau mai mult decât atât. Fantastic, însă, aveai impresia că toţi oamenii aceia se cunosc între ei. De fapt, dacă te uitai bine, aveau toate şansele – media de vârstă era pe undeva pe la 25 de ani.

Paşi fără ţintă pe dalele de piatră, cu grijă – timpul le-a mai desperecheat. Ne-am lăsat purtaţi de zgomot printre străduţe cu ganguri, în care arhitectura originară este ascunsă în spatele termopanelor, şi ne-am oprit. ”Dancing Queen” se auzea în difuzoare. Localul din Curtea Berarilor, mai mult pe lung decât pe lat, era populat atât cât trebuie. Şi fumul era atât cât trebuia, şi muzica suficient de tare ca să îţi vibreze în toate organele vitale. Am ascultat melodii vechi şi bune, am râs pentru nimicuri, am mai ascultat muzică şi am cântat, am băut – Campari Orange – şi au trecut orele. DJ-ii…atât de anii ’70!

Voi reveni.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free