Expoziţia “Ceruri, apă şi pământ”, semnată de artistul vizual Nina Mihăilă, o serie de 50 de fotografii prin care este explorată subtil relaţia între ape, ceruri şi pământ, privite ca lumi distincte dar, totodată, întrepătrunse, va fi vernisată pe 16 ianuarie, la Librăria Cărtureşti Verona din Capitală.

Evenimentul, care se va desfăşura în cafeneaua librăriei Cărtureşti Verona, în perioada 16 – 31 ianuarie, reprezintă o încununare a experienţelor pe care autoarea le-a avut între anii 2007 şi 2010, când a călătorit în jurul lumii.
Expoziţia reuneşte în 50 de fotografii imagini ale unui univers fascinant, care include gheţari şi lacuri glaciare, întinderi de apă, cele mai mari maree din lume, fiorduri misterioase, insule, sanctuare de păsări migratoare, terase de orez şi tumuli.

Fotografiile au fost realizate în Canada, Patagonia, China, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Anglia, Finlanda şi Suedia. Pentru expoziţii viitoare, Nina Mihăilă are în plan selecţii de fotografii din Hong Kong, Japonia, Singapore, Chile şi Insula Paştelui, Austria, Estonia, Olanda, Spania şi România.

“Proiectul acestei expoziţii s-a conturat de la sine, după ce am călătorit mult timp prin Canada şi prin alte ţări, vizitând o mulţime de locuri deosebite. M-au fascinat texturile infinite ale întinderilor de apă şi pământ, dar şi multiplele culori şi înfăţişări ale cerului, atât de diferite de la un loc la altul, astfel că temele din titlul expoziţiei s-au impus singure în faţa altora şi s-au adunat parcă de la sine în această expoziţie”, spune Nina Mihăilă.

Nina Mihăilă este licenţiată în grafică la Academia de Artă “N. Grigorescu” din Bucureşti, are un master în animaţie multimedia design, la Academia de Teatru şi Film “I. L.Caragiale” din Capitală, şi studii postuniversitare în comunicare şi PR la SNSPA “David Ogilvy”, este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Uniunii Cineaştilor din România.

Are în portofoliu zeci de expoziţii de artă şi fotografie, numeroase participări la festivaluri internaţionale de film de animaţie şi fotografie, precum şi prestigioase premii de specialitate, printre care se numără premiul naţional Kodak pentru fotografie “European Panorama în Photography”, bursa pentru fotografie “Pepinieres europeennes pour jeunes artistes”, Chalone-sur-Saone, Franţa.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free