Când am auzit prima dată „Je T’aime… Moi Non Plus”, eram în clasa a şasea. Începeam să învăţ franceza, fredonam cântecul pentru că versurile erau clare, iar pronunţia rară şi habar nu aveam nici cine este Jane Birkin şi nici ce-i aia senzualitate. Cu ambele m-am întâlnit mult mai târziu :)

Acum Jane Birkin, femeia care a dat numele uneia dintre cele mai râvnite genţi – Birkin Bag de la Hermes, femeia muză, arhetip în modă, femeia care s-a lăsat iubită de Serge Gainsbourg, cel pe care l-a iubit cu toată fiinţa ei, vine să ne cânte. Însă dincolo de a fi cântăreaţă şi actriţă, Jane este un fashion icon al anilor ’60, ani despre care spune că au fost la fel  de cuminţi ca oricare alţii. “ Nu înţeleg de ce oamenii tot bat monedă pe anii ’60. Eu provin dintr-o familie convenţională şi nu am întâlnit niciodată oameni ieşiţi din comun – acum îmi doresc să o fi făcut, ca să văd şi eu unde era distracţia despre care vorbeşte toată lumea”, spunea Jane într-un interviu. Tocmai ea, cea care nu s-a sfiit să cânte versuri explicite sau să apară în public ca în poveste – nici îmbrăcată, nici dezbrăcată.


Pe Jane Birkin îţi doreşti să o asculţi cântând, să o vezi jucând pentru a simţi fiorul iubirii pentru Serge. Asta este azi muzica ei –un tribut adus iubirii, o iubire care a rămas şi dincolo de viaţă. Gainsbourg i-a scris, în cei 20 de ani de relaţie, peste 100 de piese, iar pentru asta Jane spune că îi este şi acum recunoscătoare. O bucură ca artisul a fost scos din anonimat şi şi-a primit ce merita – recunoaşterea, chiar dacă asta s-a făcut cu ajutorul artiştilor contemporani englezi şi americani.

“Au trecut 20 de ani de la moartea lui. A fost starul francez cel mai greşit înţeles şi cel mai subestimat la nivel internaţional, iar ACUM este cel mai admirat scriitor francez în întreaga lume”, spunea Birkin într-un interviu acordat Harper’s Bazaar România.

 Iubire şi mentorat

Jane şi Serge s-au întâlnit în 1969, la Paris, la premiera filmului în care ea juca,“Slogan”. Birkin tocmai pusese capăt unei relaţii cu compozitorul John Barry, se simţea îngrozitor şi tot mai puţin interesantă pentru cei din jur, mai ales pentru Gainsbourg. La recepţia de după, organizată de regizorul Pierre Grimblat, Jane şi Serge au rămas singuri şi, deşi se temea că va fi luată peste picior, s-a trezit că l-a înşfăcat de o mână şi l-a târât spre ringul de dans. Nu a refuzat-o, deşi a mărturisit că nu ştie să danseze şi chiar a călcat-o pe picior de câteva ori, ceea ce ei I s-a părut de-a dreptul încântător.

“M-a dus apoi la un club de noapte rusesc, unde formaţia mi-a cântat numai mie. De acolo am plecat la un alt club, unde a cântat alături de Big Joe Turner. Mai târziu, m-a dus la hotel la Hilton, într-o cameră de la ultimul etaj. Când am ieşit din baie, el dormea profund, ceea ce mi-a dat destul timp să mă duc să cumpăr un disc numai pentru noi… A fost una dintre cele mai romantice nopţi pe care le-am trăit”, îşi aminteşte Birkin în paginile cărţii biografice “Gainsbourg: O viaţă de erou”.

Cum s-a născut „Je T’aime… Moi Non Plus”? “Din obsesia lui Serge pentru sex”, spune Jane, care a simţit că acesta este calea ei spre succes, în condiţiile în care piesa fusese aspru criticată şi interzisă atât de Papă, cât şi de BBC. “Un PR mai bun decât ăsta nici că se putea să ai”, îi spunea Serge, convins că după moartea lui, acesta va fi cântecul care îl va reprezenta.

Prietenia celor doi a continuat astfel mai bine de 20 de ani, până în clipa morţii lui Gainsbourg.

“M-a sunat la Londra să îmi spună că mi-a cumpărat un diamante şi mai mare decât acela pe care mi-l dăruise anterior şi pe care îl pierdusem. I-am zis :”Of, nu mai bea, Serge!”. O zi mai târziu, pe 2 mai 1991, a murit. Acum fantoma lui mă vizitează. Vine îmbrăcat cu jacheta lui inconfundabilă, îi cuprind talia şi îi spun: “Mai rămâi puţin”. De fiecare dată îmi spune că trebuie să plece. Mi-e dor de el. La fel şi întregii Franţe”, rememorează Birkin în paginile aceleiaşi cărţi.

Din iubire şi dor a renunţat la cariera muzicală până în 1998, când a lansat “A la légère”, timp în care s-a dedicat activităţilor umanitare. Şi tot din respect pentru Serge, în 2008, a lansat primul album semnat exclusiv Jane Birkin, după lungi frământări şi nesiguranţa că vorbele ei ar putea reprezenta vreo urmă de interes.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free