Focus Designer la cea de –a VIII –a ediție a Târgului de Bijuterie Contemporană va fi Ioana Matei. Evenimentul se va desfășura la Sala Dalles din București în 3 și 4 noiembrie .

La Târgul Autor, Ioana Matei va lansa o nouă colecție spectaculoasă de bijuterii – “Serial Project No 9″. Colecţia este compusă dintr-o suită de coliere alcătuite cu un număr redus de elemente, dispuse în compoziţii diferite. Ele invită la o încorporare estetizantă, organică a unei comunicări dintre  oameni. Aceasta se construieşte într-un ansamblu funcţional care nu exclude şi relaţia bijuterie-corp. Este vorba despre echilibru. O colecţie-experiment ce face parte dintr-un proiect amplu care îşi propune sa exploreze diferite nivele ale conexiunii dintre bijuterie şi corpul uman.

Focus Designer este o secțiune specială în cadrul târgului de bijuterie contemporană Autor în care un designer cunoscut este invitat să aibă o prezentare într-un format extins decât cel normal. La ediția trecută, care s-a desfășurat în luna mai, Focus Designer a fost Ana Wagner. Artista a lansat atunci colecția “Grădina cu giuvaere”.

Ediția a VIII-a a celui mai mare târg de bijuterie contemporană din România se va desfășura luna viitoare, pe 3și 4 noiembrie la Sala Dalles din București. Evenimentul, organizat de Autor Bijuterie Contemporană, va fi deschis publicului între orele 11 și 20 și va aduce în premieră cele mai noi colecții de bijuterie realizate de cei mai creativi designeri români.

La Târgul Autor din această toamnă sunt așteptați peste 3000 de vizitatori care vor face cunoștință cu noile tendințe în bijuteria contemporană.

În cadrul Târgului AUTOR vor expune: Ana Wagner, Adina Marin, Expression Contemporary Jewelry, Alexandru Lupu, Alin Teglaș, Alina Băncilă, Alina Carp, Alina Simion, Alis Lalu, Ana-Maria Ariciu, Andrea G.Popescu, Moogu by Andreea Mogoșanu, atelier44, BuyHand, MyPrecious Buzztard, Carla Szabo, Adc Bijuterii Arhitecturale by Delia Matache, Gabi Urda, Harem6 (Ildiko Mureșan și Flavia Marele), Ina Moisi, Statement Jewelry By Ioana Enache, Ioana Matei, SumiDesign by Ionuț Sumedre, Iuliana Asoltanei, Ligia’s Accessories, Livingenbermudas, Lupu Andra, Maria, Maria Filipescu, Mihaela Ivana, Mihaela Tarhuna, Mona Velciov, Lady Magpie, Noha Nicolescu, Oana Țigănuș, Odette Lupu, Ostra Berdo, Pezzi di Sogni, Prochaine, Raluca Buzura, Romana Țopescu, Roua de argint, Roxana Davidescu, Ovidiu Sbancu, The Awesome Project.

Târgul Autor este un eveniment bianual cu o ediție de primăvară și o ediție de toamnă (3-4 noiembrie 2012). Ediția trecută a avut loc pe 12 și 13 mai 2012 și a numărat peste 2500 de vizitatori. Prețul unui bilet de intrare va fi de 10 lei.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta