Se spune că adolescenţii nu citesc. Nu e doar o zicere, ci un fapt real. Nu citesc. Ascultă muzică tare, în căşti şi privesc în gol. Câte căşti, câte muzici, tot atâtea universuri care se întrepătrund doar uneori, în înghesuiala de pe scara rulantă.

Contrar aşteptărilor, cărţile nu muşcă şi, contrar vorbei din bătrâni, nici “burta pe carte” nu te face mintos. Poate de aceea Fundaţia Calea Victoriei şi Librăria Bastilia s-au gândit că e bine să afle lumea că să citeşti e bine şi au demarat prima ediţie a unui program ce se numeşte “Îmblânzirea cărţilor”. Este o serie de evenimente cu intrare liberă pentru  adolescenți, a cărui scop este să le facă acestora mai accesibile și prietenoase câteva dintre cele mai frumoase cărți ale literaturii   universale.

Aşadar, sâmbătă, 20 octombrie, liceenii bucureșteni sunt invitați la Librăria Bastilia, la primul episod din  *Îmblânzirea cărților (1) – întâlnire cu Zorba Grecul*.

Anda Cruceanu, regizor și scenarist, ne va povesti despre cum se face trecerea unui text literar în imagini și care este rolul regizorului în acest demers. Filmul oferă o imagine subiectivă a textului literar proiectat pe nivelul cultural al regizorului. Acest seminar își propune să vorbească despre diferențele dintre textul “Zorba Grecul”, scris de Nikos Kazantzakis (publicat în 1946) și filmul cu același nume,  regizat de Mihalis Kakogiannis 1964.

Întâlnirile seriei “Îmblânzirea cărților” sunt evenimente cu intrare liberă, gândite pentru liceeni și studenți (14-20 de ani).

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free