FD mainSunt peste 5 ani de când l-am cunoscut pe Florin Dobre. De atunci, românul micuţ cu suflet mare şi cu talent imens m-a bucurat de câte ori l-am întâlnit, m-a făcut să am încredere în talentul fashion românesc şi să îmi doresc să îi acord credit în continuare.

I-am stat alături lui Florin Dobre  - prin mijloacele profesiei mele – şi atunci când unii l-au acuzat că se laudă prea mult cu o “mărgică” – prezentarea de la Paris din timpul Săptămânei Modei – şi când a primit laude. Pentru că merită.

A făcut-o şi cu ultima prezentare de la Londra, o demonstraţie de românism în stare pură, transpusă în 62,2 metri de material textil. De atâta pânză a avut nevoie designerul pentru a ţese povestea unei colecţii fashion masculine 100% româneşti, realizată în colaborare cu departamentul de creaţie a celebrei fabrici de ţesături Dorobanţul S.A.

“62,2 Meters”, aşa se numeşte cea mai recentă colecţie a lui Florin Dobre, prin care, spune chiar el, a marcat “efemeritatea clipei, participarea prin non-participare în materialitatea timpului modern, în goana zilnică după plăceri imediate care golesc, însă, sufletul şi spiritul, uneori iremediabil.”

Dar dincolo de latura spirituală, deloc de neglijat, există o latură umană a colecţiei lui Florin Dobre care nu poate să nu te fascineze. Încă o dată, designerul a demonstrat că dispune de un talent artistic ieşit din comun.

Concepută ca un spectacol teatral, designerul s-a jucat de-a regizorul şi i-a ieşit de minune. Povestea celor “62,2 meters” pe care a spus-o pe străzile Londrei, într-un spectacol conceput ca o invazie dandy, cu tineri frumoşi şi relaxaţi, a adus-o şi în România, unde a adaptat-o – doar la spaţiu.

Pe lângă colecţia prezentată şi decorul în stil londonez, publicul a putut urmări– biciclete, skate-boarduri, femei îmbrăcate elegant, băieţi care îl imitau pe Michael Jackson– un amalgam de culoare, senzaţii şi trăiri în ton cu vestimentatiile prezentate. Florin Dobre a creat un moment artistic prin compunerea unei poveşti vestimentare memorabile cu o regie similară unei piese de teatru având 82 de personaje. Scena a reprezentat o stradă decorată în stil londonez, cu pereţii înfăţişând clădiri emblematice, Big Ben, o stradă cu treceri de pietoni, cabine telefonice roşii, spectatorii fiind astfel transportaţi în capitala britanică. Decorul acesteia a venit din partea Thomas Antiques. Scenografia a fost realizată de către Julay şi Sorin Boncea, iar muzica a fost asigurată de BICA.

Nu am putut fi prezentă la prezentarea de la Bucureşti, dar cum internetul e  “viaţă”, am cam văzut povestea românească a colecţiei lui Florin Dobre. Regret că nu i-am simţit pulsul. O parte din ea, însă, o puteţi vedea şi voi mai jos.

“SUNT MÂNDRU CĂ SUNT ROMÂN!” – Florin Dobre

Foto: The Storyalist, Neculae Juncu

FD FD2 FD3 FD4 FD5 FD6 FD7 FD8

 Călătoria prin lumea modei a lui FLORIN DOBRE  a început în 2013 la Paris prin ‘Pantha Rhei’, a fost urmată la Londra cu ‘Followthe White Rabbit’ şi este continuată pe bulevardele londoneze prin colecţia“62.2 Meters”. Colecţiile semnate FLORIN DOBRE se adresează bărbaţilor ce se exprimă în spaţiul social prin alegeri atipice, creative şi personale.  Atât FLORIN DOBRE cât şi hainele ce îi poartă amprenta intrigă pentru că nu sunt simple soluţii de stil, dar propuneri de atitudine, construite în jurul unor personaje puternice ce reuşesc să transmită un mesaj vizual autentic.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta