annawintourÎncă de la Diana Vreeland şi John Fairchild, fost editor al revistei “Women’s Wear Daily”, editorii de modă au fost priviţi nu doar ca jurnalişti, ci şi drept adevăraţi formatori şi de promoteri în industrie.

Dacă este să spunem că putem fi siguri legat de un aspect ce o priveşte pe Anna Wintour, editorul „Vogue” America, aceasta este cu siguranţă puterea pe care ea o deţine. Pentru mulţi dintre cei care au de-a face cu domeniul fashion, şi nu numai, Anna este figura dominantă a lumei modei, influenţa acesteia fiind fără îndoială mai puternică decât a oricărui editor de modă, ea ajungând să dicteze nu numai subiectele şi apariţiile din revista pe care o conduce, ci chiar întregi săptămâni ale modei şi alte evenimente de profil. Doamna Wintour este şi o susţinătoare a numeroase cauze umanitare, are o implicare majoră în activitatea Costume Institute of the Metropolitan Museum of Art şi dictează viaţa culturală de la New York.

Chiar şi pentru milioanele de oameni pentru care puterea exercitată de Anna Wintour nu este atât de semnificativă şi care îi asociază imaginea doar cu filmul “Diavolul se îmbracă de la Prada”,  ea rămâne un simbol: este femeia micuţă, sofisticată, delicată, pe care o vezi mereu în primul rând la prezentările marilor designer (absenţa ei este fără doar şi poate un motiv de îngrijorare pentru aceştia). Ascunsă în spatele ochelarilor fumurii, mereu cu bobul care deja o defineşte, Wintour este, de cel puţin două decenii,  calmul din mijocul furtunii care este moda.

În ultimii ani, Anna şi-a concentrat atenţia asupra tinerilor designeri, devenind o descoperitoare de talente. E moştenirea pe care aceasta intenţionează să o lase în calitate de editor. Cu toate acestea, numeroşi oameni din modă critică adesea demersul prin care ea promovează mărci a căror calitate este evident îndoielnică, dar care au o puternică implicare social, umanitară. Un exemplu în acest sens, Marchesa, brand despre care se spune că promovează pedanteria.

Dar Anna Wintour este responsabilă nu doar de anumite promovări considerate îndoielnice, ci şi de salvarea din impas a  unor case de modă. Ea i-a găsit la Chloe un înlocuitor pentru Phoebe Philo, după ce aceasta a părăsit casa de modă, în 2005. Doi ani mai târziu, Anna a pus la cale o cină de afaceri la care l-a invitat, alături de Chloe, pe François-Henri Pinault, directorul executive al PPR. Intenţia declarată a lui Wintour a fost aceea de a-l determina pe Pinault să o ia alături de el pe Phoebe.  Acesta însă a fost destul de explicit lăsând să se înţeleagă că la PPR nu mai este loc pentru nimeni, însă persuasiunea Annei a învins, editorul obţinând promisiunea că va reconsidera propunerea.

“Nu consider că este prea insistentă. Din punctul meu de vedere şi-a demonstrat puterea într-o manieră extreme de pozitivă. A dat de înţeles că nu este nicio problemă şi că nu eşti cu nimic mai prejos dacă faci ce îţi cere ea. În plus, îţi sugerează că dacă faci ceva pentru ea, serviciul nu rămâne nerăsplătit şi te va susţine din plin în paginile revistei sale. Este foarte convingătoare”, a spus atunci Pinault.

Influenţa editorilor de modă precum Anna Wintour a fost tot mai evidentă începând cu anii 90, când aproape fiecare casă de modă pariziană cu renume şi-a schimbat directorii de creaţie, având aşadar o nevoie acută de promovare. Bernard Arnault, de exemplu, preşedinte al LVMH, Moët Hennessy Louis Vuitton, venea din lumea imobiliarelor, aşa ca avea nevoie de sfaturi bune în domeniul modei. Aceste sfaturi au fost primate, desigur, de la editorii de modă. Cum a ajuns Anna Wintour cea mai cea? În afară de faptul că a promovat şi a oferit consultanţă fashion, ea a fost şi un important intermediar.

Tot despre ea se spune că a fost cea care a contribuit semnificativ la promovarea lui John Galliano pe podiumurile de la Paris „Ascultă, dragă! Asta e! Este începutul unei noi dimensiuni în modă”, i-ar fi spus Wintour lui Galliano după ce i-a văzut prima prezentare. Dar doamna de fier de la Vogue a fost şi protectoarea lui Marc Jacobs – la un moment dat l-a convins pe Donald Trump să se ofere să plătească pentru designer şi partenerul acestuia, Robert Duffy, chiria pentru sala de bal din Hotel Plaza, unde cei doi urmau să îşi susţină show-ul de modă.

Eforturile ei asidue au fost percepute în general ca demers în favoarea industriei modei, iar cei care o cunosc îndeaproape spun că motivaţia sa a fost doar una altruistă şi că adevărata ei putere se concentrează asupra revistelor pe care le conduce „Vogue”, „Teen Vogue”, “Men’s Vogue”, “Vogue Living

„Anna nu este machiavelică”, spunea Michael Roberts, fashion editor la Vanity Fair.

„Este sinceră. Ne spune numai ce gândeşte. La ea, da e da şi nu e nu”, era de părere şi Karl Lagerfeld.

Adevărul este că, indiferent de circumstanţe, Anna Wintour a principalele caracteristici culturale – maleabilitatea, accentul pe socialite, categoria care aduce cea mai multă publicitate, obsesia pentru bani, lupta pentru supravieţuire a tinerilor designeri, deteriorarea vechiului simţ estetic şi explozia pieţei produselor de lux – caracteristici pe care le-a exploatat din plin în paginile „Vogue”.

Cu toate acestea, ea nu foloseşte publicitatea pentru favoruri editoriale, ca mulţi dintre omologii ei europeni, nu conduce nicio altă afacere şi nu este nici consultant al vreunei case de modă.

Anna Wintour dictează, savurează şi controlează moda. Din pasiune.

 

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta