În urmă cu câţiva ani, nume precum Zhang Xiaogang, Liu Xiaodong sau Zhang Huan i-ar fi lăsat fără reacţie pe colecţionarii de artă din Vest. Acum însă, explozia de galerii, muzee şi preţuri pe piaţa de artă şi nu numai au făcut din China un punct fierbinte de pe circuitul internaţional al colecţionarilor de artă, ci au dus Beijing şi Shanghai în rândul capitalelor culturale ale lumii, aflate în ascensiune.

Cu părul tuns foarte scurt, o ţigară care-i arde-n colţul gurii şi cu ochelari rotunzi, de firmă, cu greu ai bănui că Zhang Xiaogang este un exponent de seamă al artei contemporane în China. L-ai lua mai degrabă drept un rock-star lovit de mania colecţionării obiectelor de artă sau un vânător de licitaţii care pendulează între Beijing şi New York.

La mijlocul anilor ’90, operele de artă ale lui  Xiaogang erau interzise de autorităţile chineze. Acum, însă, creaţiile lui sunt expuse, cu aprobarea statului, în cele mai importante galerii din China, iar tablourile lui se vând cu preţuri cuprinse între 500 de mii şi 3 milioane de dolari.

Zhang are aproape 55 de ani şi nu a ajuns uşor la acest statut privilegiat. Când era copil, în tumultoşii ani ai Revoluţiei Culturale, părinţii lui au fost trimişi „să înveţe agricultură” într-o zonă rurală, fiind astfel forţaţi să-şi abandoneze posturile din Guvern şi să se îndepărteze de copii. Crescut mai mulţi ani de către o mătuşă , Zhang s-a refugiat în desen doar pentru a fi trimis într-o tabără de reeducare.

La finalul Revoluţiei Culturale, ce a urmat morţii lui Mao, în 1976, Zhang a fost admis la prestigiosul Institut de Arte Frumoase din Sichuan, unde, însă, nu s-a remarcat în vreun fel. Abia la începutul anilor ’90 , când stilul său artistic a ajuns la maturitate, Zhang a început să palcă publicului, nu şi autorităţilor care au considerat că tablourile lui sunt nepotrivite pentru a fi expuse în spaţiul public.

Dar, pe măsură ce China începuse să aibă o tot mai mare deschidere economică şi culturală, artistul a reintrat în graţiile autorităţilor. Astfel, în 1977, galeriile din Beijing au început să-i expună opera care, pe atunci, era reprezentată de portrete ample ale conaţionalilor săi.

Acum, Zhang Xiaogang este unul dintre cel mai bine plătiţi artişti plastici din China. Regizorul Oliver Stone i-a cumpărat lui Zhang unele dintre tablouri, iar una dintre lucrările lui a fost achiziţionată de Muzeul Guggenheim din New York.

Însă marele moment internaţional al artistului plastic chinez a venit în 2006, când proprietarul unei mari galerii din Londra, Charles Saatchi, a achiziţionat lucararea lui Zhang numită „A Big Family” pentru suma de 1,5 milioane de dolari, în cadrul unei licitaţii Christie’s. De atunci, preţul operelor de artă semnate de Zhang Xiaogang a explodat, astfel să tabloul lui „Piaţa Tiananmen” a fost cumpărat cu 2,3 milioane de dolari, tot la o licitaţie Christie’s, de data aceasta la Hong Kong, iar o altă operă de-ale sale, „Chapter of a New Century: Birth of the People’s Republic of China”, s-a vândut cu peste 3 milioane de dolari, în septembrie 2007, la o licitaţie a casei Sotherby’s în New York.

Spre deosebire de alţi artişti plastici ai generaţiei sale, Zhang Xiaogang nu a simţit nevoia să plece din China pentru a câştiga şi mai mulţi bani. Artistul deţine un studio în Beijing, unde continuă să fumeze şi să picteze cu cerbicie pentru a ţine piept comenzilor.

Odată imperiu al egalitarismului impus, această naţiune de 1,3 miliarde de locuitori pare că s-a dezmeticit din stupoarea izolării, pe măsură ce Shanghai şi Beijing au început să se afirme drept capitale culturale mondiale. Mai mult, autorităţile par să fi înţeles puterea mesajului pe care îl transmite arta, aşa că au făcut pace chiar şi cu cei mai „rebeli” dintre artiştii chinezi, chiar la timp pentru liniştea din timpul Jocurilor Olimpice organizate, în 2008, de această ţară cât un continent.

„Locul arată ca un dezastru ecologic, însă emană o energie deosebită”, aprecia, în acelaşi an, arhitectul newyorkez Basil Walter, care a achiziţionat opere de artă chineze la fiecare vizită făcută la biroul companiei sale din Shanghai.

„În cartierele artiştilor, femei ultraelegante coboară din Bentley-uri şi îşi fac drum prin noroi către atelierul vreunui artist pentru a vedea în ce stadiu se află vreo operă comandată sau, pur şi simplu, doar pentru a-l vedea la lucru. Asta, în timp ce un cerşetor îşi cere tainul”, mai spune colecţionarul.

Imaginea aceasta, aprope un bombardament vizual, face povestea drumului artei în China cu adevărat incitantă.

 

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free