Unul dintre motivele pentru care nu îmi place să mă deplasez cu maşina de acasă la serviciu şi invers este că mi-ar răpi plăcerea lecturii.  E adevărat că în metrou nu poţi citi texte profunde, aşa că chicklit-ul rămâne cea mai la îndemână, nu întotdeauna cea mai constructivă, soluţie.  De patru astfel de drumuri cu metroul am avut nevoie pentru a o citi pe Hatice Meryem şi a ei “De-aş avea un soţ cât muscă…”.

Variantele propuse de autoare sunt multe şi toate plauzibile. Trecute prin supusa mentalitate musulmană, viziunile lui Hatice Meryem nu sunt deloc doar închipuiri, ci, mai degrabă, realităţi dure din cotidianul feminin. Unele dezgustător de reale, altele duios de împăciuitoare – tocmai de la mentaliatea musulmană – iar altele doar surprinzătoare.

Nu mi-aş dori să am un soţ cât o muscă, pentru că ar fi cu siguranţă beţiv şi l-aş aduna de drumuri, din noroi şi l-aş îngriji şi nu l-aş lăsa tocmai pentru că vecina mi-ar spune: ” – Ah, fata mea, să ai un soţ cât o muscă, dar să-l ai lângă tine…”
Nici soţia unui pitic nu aş vrea să fiu pentru că, deşi l-aş iubi şi m-aş trezi veselă şi fericită în fiecare dimineaţă, aş fi vestită pentru că m-am culcat cu toată armata.

Ca soţie de imam aş fi invidiată de toate falsele mele prietene, iar să fiu nevastă de măcelar mi-ar însămânţa în suflet gelozie… pe pulpele din congelator. Şi aş visa că-l omor cu un cuţit.  Fericită, dar bârfită aş fi, poate, cu un soţ mai tânăr. Dar, cu siguranţă, aş şti ce să fac în calitate de a doua soţie a unui OM.

Aşadar, “De-aş avea un soţ cât o muscă…” nu este o poveste, ci o înşiruire de istorii fermecătoare , un şirag de vieţi la care visează orice femeie, dar care în textele turcoaicei Meryem primesc şi o soluţie.

Cartea “De-aş avea un soţ cât o muscă…”, scrisă de Hatice Meryem, a apărut la Editura Allfa şi face parte din colecţia “Strada Ficţiunii”. Preţ: 14,9 RON.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta