Ultima selecţie pentru cel sau cea care va reprezenta România la competiţia internaţională Elite Model Look de la Shanghai, va avea loc  pe 20 şi 21 octombrie la Afi Palace Cotroceni din Bucureşt, între orele 15.00 şi 20.00.

Organizatoarea selecţiei din România, Agenţia Face2face Models, informează că juriul din Bucureşti va alege 10 fete şi băieţi care vor participa alături de alţi concurenţi din ţară la la castingul ce se va desfăşura pe 24 octombrie. Finala naţională va avea loc pe 1 noiembrie, la aceasta urmând să concureze 12 fete şi6 băieţi.

Criteriile de selecție vor ține cont de calitățile fotogenice ale candidaților, personalitatea și frumusețea lor naturală, dar și de potențialul lor de a corespunde trendurilor actuale în fashion.

Câştigătoarea concursului naţional de pe 1 noiembrie va participa la finala mondială Elite Model Look de la Shanghai, alături de alte 70 de reprezentante din 64 de ţări. Pe lângă premiile substanţiale – 150.000 $ pentru câștigatoare, 100.000 $ pentru locul al II-lea și 50.000 $ pentru locul al III-lea – participantele vor lupta şi pentru un contract de trei ani cu Agenţia Elite, una dintre cele mai puternice agenţii de modelling din lume, care împlineşte anul acesta 40 de ani – Agenţia Elite a fost fondată în 1972 în paris de John Casablancas şi Alain Kittler.

Obiectivul final este câștigarea unui loc la Finala Mondială la care vor participa 70 de fete din 64 de țări și care le poate asigura un contract pe trei ani cu Agenția Elite.

Pentru a participa la Castingul Elite Model Lookk din Afi Palace Cotroceni, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Fete: vârsta cuprinsă între 14 și 22 de ani și înălțimea între 1,72 – 1,80 m.

Băieți: vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani și înălțimea între 1,79- 1,90 m.

Cei care nu pot ajunge la Castingul din AFI PALACE COTROCENI se pot înscrie online pe www.EliteModelLookRomania.com.

InfoLine: + 40 768 19 77 99 (L-D între orele 10:00-19:00).

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free