Club Midi şi Club Obsession, ambele din Cluj-Napoca, şi cluburile Kristal Glam Club şi Studio Martin din Bucureşti au fost incluse în Top 100 cele mai bune cluburi din lume pe anul 2012, top realizat de revista muzicală DJ Magazine. Realizatorii clasamentului au avut în vedere deschiderea localului pentru petrecerile la modă, însă foarte mult au contat şi numele DJ-ilor rezidenţi şi invitaţi.

Cluburile din România s-au “luptat” în top şi chiar au reuşit să devanseze cluburi mult mai celebre şi cu tradiţie în muzica electro dance cum sunt cele din Ibiza, Londra sau New York.

Astfel, Clubul Midi din Cluj-Napoca, cu o capacitate de 800 de locuri, a fost plasat pe poziţia a 26-a în Top 100.

“Cu Booka Shade, Sasha, Ricardo Villalobos, Richie Hawtin şi Luciano care au susţinut reprezentaţii-maraton aici timp de mai bine de şapte ore, dar şi cu talente autohtone precum Raresh şi Rhadoo, care contibuie la creşterea curentului dance în România, politica dusă de club în privinţa rezervărilor aproape că nu contează. Ca să îl cităm pe Steve Lawler, este clubul perfect. Spaţiul este uimitor, sunetul este perfect, la fel şi luminile, iar oamenii par să trăiască şi să respire această atmosferă, fiind cea mai bună gaşcă din lume. Românii ştiu cu siguranţă cum să petreacă!‘”.

Zece poziţii mai jos în clasament se află un alt club din Cluj-Napoca, Obsession (capacitate de 1.800 de locuri). “Mai degrabă un loc de petrecere cu mai multe destinaţii decât un spaţiu destinat strict muzicii dance, cu reprezentaţii exclusiviste ale celor de la The Chippendales, Obsession i-a avut cap de afiş pe celebrii Tiësto, James Zabiela şi Hernan Cattaneo. Este un loc foarte activ în materie de muzică electronică, de care fanii se pot bucura departe de capitala Bucureşti”, scriu realizatorii topului.

 Alte două cluburi din România, de data aceasta din Bucureşti, sunt incluse în Top 100 – veşnic rivalele Kristal Glam Club şu Studio Martin. Astfel, pe poziţia a 77-a se află Studio Martin (capacitate de 1.000 de locuri). Cu o tradiţie de peste 20 de ani în muzica dance, Studio Martin s-a impus încet, dar sigur în rândul cluburilor din Capitală. Printre cei care au mixat aici de-a lungul timpului se numără Laurent Garnier, Derrick May, Juan Atkins şi Jeff Mills. De la lansarea, în 2002, de către James Lavelle a albumului “Global Underground Romania”, o compilaţie de house progresiv, tech şi muzică de club, Studio Martin continuă să promoveze muzica de actualitate şi cele mai puternice şi mai vocale nume din industrie, printre care Art Department, Maceo Plex, Laura Jones, Mirko Loco, dOP şi Maayam Nidam.

 Pe locul al 94-lea în top se află rivalul oficial al Studio Matin, Kristal Glam Club din Bucureşti, un spaţiu de 1.000 de locuri care s-a impus prin numele celebre care i-au călcat pragul de-a lungul timpului . James Zabiela, Nic Fanciulli şi Dennis Ferrer sunt doar trei dintre DJ-ii celebri care au mixat în Kristal în ultimele 12 luni. “Canapele negre de cazinou potrivite chiar şi pentru biroul lui Alan Sugar, 17 plasme de mari dimenisuni aşezate pe pereţi şi piesa centrală, un candelabru suficient de mare încât să o facă şi pe Maria Antoaneta să roşească de invidie, sunt elementele distinctive ale clubului a cărui valoare constă însă în suma de talente care trec pe la pupitrul său în fiecare săptămână”, mai scriu cei de la DJ Mag.

Primele poziţii în Top 100 al celor mai bune cluburi din lume în 2012 sunt ocupate, în ordine, de Club Space din Ibiza (locul 1), urmat de Green Valley din Camboriu, Brazilia, Pacha din Ibiza, Club Fabrik din Londra şi Zouk din Singapore.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta