ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti prezintă, sâmbătă, 27 octombrie,  spectacolul „Cină cu prieteni” de Donald Margulies, în regia lui Claudiu Goga, selecţionat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. La Sala ArCuB vor fi jucate două reprezentaţii în aceeaşi zi, de la ora 18.00 şi de la ora 21.00.

Spectacolul regizat de Claudiu Goga este o premieră cu această piesă în România. Scenografia este semnată de Lia Dogaru.

În rolurile celor patru prieteni joacă: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.

Timp de 12 ani, Gabe şi Karen, au petrecut vacanţe şi week-end-uri împreună cu Tom şi Beth; s-au invitat reciproc la nenumărate cine, şi-au crescut copii, şi-au împărtăşit experienţele de viaţă ca nişte adevăraţi prieteni, aşteptându-se „să se îngraşe şi să îmbătrânescă împreună”. Un fapt surprinzător le dă viaţa peste cap. Acesta reprezintă un şoc cu efecte neaşteptate pentru ambele cupluri şi, în egală măsură, un prilej al unor reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre natura relaţiilor umane.

 În creaţia lui Claudiu Goga, aparent nimic nu iese spectaculos în evidenţă. Mergi în ritmul ei, de cele mai multe ori alert, parcurgi şi intuieşti povestea, dar nu ai timp pentru meditaţii. Te trezeşti la sfîrşit aplaudînd. Abia după aceea se decupează, rînd pe rînd, toate intenţiile şi direcţiile de scenă. Există un echilibru desăvîrşit al construcţiei, un concept scenografic al Liei Dogaru ce sugerează cu câteva elemente spaţiile de joc, o traducere vioaie şi nuanţată a Irinei Velcescu şi patru actori precişi ca un ceas elveţian.”   – Marina Constantinescu – România Literară

Născut la 2 septembrie 1954, în Brooklyn – New York, Donald Margulies este dramaturg american şi profesor de Limbă Engleză şi Studii Teatrale la Universitatea Yale.  Piesele sale au fost jucate în teatre importante din SUA şi din întreaga lume. I-au apărut până în prezent 7 volume de scrieri. A primit de-a lungul timpului numeroase recunoaşteri şi premii pentru activitatea sa literară. Printre altele este posesorul unui Premiu pentru Literatură al Academiei Americane pentru Litere şi Arte precum şi al unui Premiu Sidney Kingley (Pentru realizări deosebite în teatru – Categoria Dramaturgie). Margulies este şi autorul a mai multe scenarii de film şi televiziune.

În 2000 a primit Premiul Pullizer pentru piesa Cină cu prieteni, care a fost ulterior jucată la Paris, Londra, Berlin, Viena, Stockholm,Tokio, Mumbai, Seul, Tel Aviv şi Istanbul. Tot în 2000 filmul, făcut de HBO după acelaşi text al lui Margulies, a fost nominalizat la Premiile Emmy.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub vârsta de 16 ani.

Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 35.00 lei (Categoria I), 26.50 lei (Categoria II) şi 15.90 lei (reducere pentru elevi, studenţi, pensionari) de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14) şi online pe www.bilete.arcub.ro.

 

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta

Spam protection by WP Captcha-Free