Modă fără vârstă, creativitate şi puritate – acestea sunt doar câteva dintre avantajele colecţiilor cruise.

În Singapore – oraş de referinţă pentru sudul Asiei – a fost gazduită ediţia din 2013 a festivalului de modă cruise, eveniment ce a avut loc într-o fost bază militară păzită acum de palmieri. Desigur, şi de această dată, ce a fost mai bun a venit de la casa Chanel.

Pentru Karl Lagerfeld, în acest caz, ecuaţia modei a avut ca date „cum să te îmbraci când temperatura din aer nu scade niciodată sub 27 de grade, umiditatea rămâne la 80%, iar utilizarea aerului condiţionat este larg răspândită”. În termenii lui, nu trebuie să urmezi niciodată în mod exact termenii coloniali.

S-au remarcat, în timpul defilărilor, „uniformele” inspirate din cele de cricket, cu pulover cu anchior purtat peste o cămaşă albă şi cu o jachetă albă din tweed, descheiată până în talie, fustele gri lungi şi largi.

De asemenea, dungile navy par ideale pentru a-ţi adecva ţinuta la o plimbare pe faleza oraşului Singapore, al doilea ca mărime din Asia, după Shanghai.

Cara Delevingne a adus pe catwalk pantalonii scurţi brodaţi şi jacheta cu “vedere la abdomenul bronzat”, iar, în faţa acestor creaţii,  cumpărătorii locali s-au lăsat cuprinşi de o bucurie asemănătoare cu a unui copil care descopereDisneyland.

Directorul de sunet al evenimentului a recurs la ajutorul trupei Kid Creole and the Coconuts pentru a mai răcori atmosfera.

Pentru turiştii care au ales să se ascundă de caniculă în piscinele metropolei, designerii au creat rochii de baie mini, cu broderii fine.

Defilarea a încheiat parada rochiilor de seară destinate să încânte o asitenţă formată din femei de afaceri, comerciante expatriate din China, regine ale comerţului online şi, desigur, toate „nevestele” şi „concubinele” însetate de stilul parizian.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta