nansi brandesNansi Brandes a părăsitRomânia acum mai bine de trei decenii, a plecat înIsrael fără să ştie o boabă de ivrit şi a pornit-o de la zero cântând la pian “bosanove, într-un colţ al unui club de noapte”.

Unul dintre cei mai fini interlocutori, unul dintre cele mai relaxate interviuri, citiţi mai jos.

“Este ceva incredibil. După două ore de zbor ajungi la Tel Aviv şi eştinimeni, zero”, rememorează artistul. În prezent dirijor şi realizator în Tel Aviv al unei emisiuni de divertisment, Nansi a plecat în ţara adoptivă în plină glorie pe care a cunoscut-o în calitate de lider şi fondator al formaţiei Roşu şi Negru şi şi-a jurat “în barbă că”, de câte ori va reveni în România, Ovidiu Lipan Ţăndărică îi va fi alături. Tot alături i-am întâlnit şi noi, plini de vitalitate, de amintiri şi de proiecte de lungă durată, invitaţi dumincă în emisiunea “Dănutz SRL” de la TVR.

Sunt prieteni buni, pe care, aşa cum spunea însuşi Ovidiu, soarta a făcut ca, după mai bine de 30 de ani de când şi-au construit viitorul în străinătate, să se întâlnească pe teritoriu neutru – România. Fiecare dintre ei are acum în Germania, respectiv Israel, o viaţă şi un succes la fel de mari ca acelea pe care le-au lăsat aici.
Prietenie karmică

“Nu am făcut niciun eveniment artistic în România fără Ovidiu”, spune Nansi, adăugând că între el şi Ţăndărică există o legătură mai mult profesională, mai degrabă “o relaţie cosmică, mistică”. “Gândim la fel, ne mişcăm la fel…”, adaugă artistul. “A trebuit să ne întâlnim”, îl completează şi Ovidiu Lipan, convins fiind că foarte mulţi oameni trebuie să se întâlnească în viaţă, ei având această şansă “la timp”.

“Tot timpul mi-am dorit să se întâmple ceva la Roşu şi Negru ca să îi pot lua locul toboşarului”, povesteşte Ovidiu, căruia şansa i-a surâs imediat ce Roşu şi Negru a sosit la Iaşi. Toboşarul din acel moment al trupei, BondyStenzler, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi a fost pus să aleagă între familie şi tobă. A ales, astfel că locul liber a fost luat imediat de Ţăndărică.

“Asta a fost şansa mea, pentru că altfel aş fi cântat la tobe ca mulţi alţi artişti instrumentişti – singur. Iar şansa de a sta alături de artişti şi muzicanţi complecşi, ceea ce mi-a deschis şi mie acel drum mare de creaţie şi de stare de compoziţi. Perioada Roşu şi Negru a fost pentru mine al doilea şapte ani de acasă”, mărturiseşte Ovidiu Lipan.

  • “Am pus bazele lui Ovidiu Lipan şi l-am cunoscut pe Roşu şi Negru”,
    sintetizează Nansi Brandes.

Succes cu “Trec rânduri-rânduri muncitorii”

Plecarea celor doi din România completează şirul poveştilor despre cum se fugea peste graniţă înainte de 1989. Pe Nansi l-a mânat în Israel dezamăgirea provocată de cenuşiul Epocii de Aur şi a avut şansa de a plecat în Ţara Sfântă relativ uşor “ca orice evreu” – “În momentul în care am decis să plec să nu mă mai întorc, în două luni m-au dat afară – «Pleci şi să nu te mai întorci»”. Ovidiu, legat de el atât artistic cât şi prieteneşte, a părăsit România la scurt timp, închis într-o boxă.

“Am spus că nu pot să rămân aici şi că pe noi ne va uni o ţară neutră şi uite că aşa s-a întâmplat”, afirmă toboşarul. Ţăndărică “s-a lansat” cu Phoenix pe piaţa germană interpretând cântecele pentru copii, în timp Nansi a pornit la drum cu handicapul de a nu cunoaşte limba ţării în care s-a stabilit. “Nu vorbeam ivrit, iar când am intrat acolo (localul care l-a angajat – n.r.) mi s-a spus că trebuie să cânt şi cu gura. Însă eu eram doar pianist şi nu ştiam melodii, aşa că am început să le cânt melodii patriotice de-ale lui Ceauşescu“.

Succesul printre israelieni l-a repurtat cu “Trec rânduri-rânduri muncitorii”, piesă pe care a prezentat-o drept “un mare şlagăr românesc” şi cu care şi-a înflăcărat spectatorii israelieni. Ne-a interpretat-o şi nouă împreună cu Ovidiu rememorând delirul publicului la auzul versului “E steagul marilor victorii, yeah, yeah…!”, pe care îl cereau la bis. Trecând peste poticnelile începutului, Nansi şi-a câştigat şi în Israel publicul şi faima de care s-a bucurat în România în momentul în care a părăsit-o.

“Toba este inima formaţiei”

Ţara noastră continuă să rămână pentru el anii de glorie cu Roşu şi Negru. Începuturile trupei , marcate de succesul Cliff Richard şi sub aripa Studiourilor de Film Alexandru Sahia, s-au petrecut în 1965, în Bucureşti, ca o formaţie de chitare electrice.

Un an mai târziu, era inclusă la TVR în programul de Revelion, dar pentru că pe atunci roşul nu făcea casă bună cu negrul, trupa a cântat sub nume de împrumut, “Policolor”. După mutarea la Iaşi, într-o nouă formulă, plecarea toboşarului şi venirea lui Ovidiu Lipan, succesul Roşu şi Negru a fost iminent, pentru că trupa avea tot ce îi trebuia – spirit, ritm – Ţăndărică fiind toboşarul de care Nansi avea nevoie, mai ales că, din punctul său de vedere, “toba inima formaţiei”.

Au revenit în Capitală în 1969 pentru a lua toate premiile din cadrul festivalului de muzică pop organizat de Arhitectură la Casa de Cultură Grigore Preoteasa, eclipsând formaţii precum Phoenix sau Sfinx. După ce a părăsit România, implicit Roşu şi Negru, Nansi Brandes s-a îndepărtat definitiv de rock, iar despre trupa pe care a creat-o a mai ştiut doar că s-a comercialializat cu “şlăgărele”.

În urmă cu doi ani îşi manifesta intenţia de a realiza un spectacol “Roşu şi Negru Revival”, însă proiectul se va transforma “într-un alt Roşu şi Negru” care se va materializa într-un concert ai cărui protagonişti vor fi el şi Ovidiu Lipan Ţăndărică şi care va consta în muzică de cameră, soprane şi standup clasic-comedy, diferită de comedia bluf. “Vom râde de Puccini sau Revel, pentru că nu ne pot da în judecată”.

Articole inrudite:

Jucarie.ro
Recommend to friends
  • gplus
  • pinterest

Scrie-ne părerea ta